Check out the Latest Articles:
Share |
Business Sales Training, 15-16 octombrie – Galerie Foto

Programul Business Sales Training s-a concentrat pe învăţarea şi îmbunătăţirea paşilor procesului de vânzare, a tehnicilor convenţionale şi mai puţin convenţionale care pot fi aplicate de-a lungul acestora şi – într-un cuvânt spus – pe dezvoltarea competenţei de a face faţă cerinţelor pieţei actuale.

Mulţumim primei serii de participanţi care, datorită atmosferei intense şi degajate  în acelaşi timp au căzut de comun acord cu trainerii să nu ia nicio pauză timp de 5 (cinci) ore!



  1. Augustin (Reply) on Monday 18, 2010

    Jumatate ma bucur, jumatate sunt trist. Prima jumatate face referire la succesul echipei care se dovedeste performanta in a dezvolta o multitudine de aspecte ale comunicarii (inclusiv in vanzari), a doua jumatate regreta ca nu a putut participa, considerand acest fapt o “ratare” a evenimentului. Ce m-a impiedicat (desi am fost relativ aproape- la Sovata) a fost o conferinta( 14-16 oct.) de la care nu puteam lipsi. Acolo insa am vorbit cu omologii mei din Cluj despre voi si programele in desfasurare. Nu mica a fost surpriza sa aflu de la ei ca…va cunosc, atat pe voi cat si munca voastra! Va urez succes si sper sa particip curand,din nou, la trainingurile pe care le organizati.
    Salutari,
    Augustin
    Bucuresti.

    • Codruta (Reply) on Monday 18, 2010

      Buna Augustin,

      Multumim frumos pentru aprecieri! Ne bucura, cu atat mai mult cu cat vin de la un participant la training-urile noastre!

      Si noi speram sa ne intalnim in cadrul unui eveniment viitor si pana atunci – de ce nu? – sa tinem legatura si prin alte mijloace.

      Iti dorim si noi succes si forta de munca in activitatile de sindicat din Bucuresti si nu numai!

      Sa ne auzim cu bine!